Antonio Conte a decis că Radu Drăgușin e transferul prioritar pentru Napoli! „Piesă-cheie”

Antonio Conte a decis că Radu Drăgușin e transferul prioritar pentru Napoli! „Piesă-cheie”
Sursa foto: Profimedia 23.10.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Napoli ar putea fi următoarea destinație a lui Radu Drăgușin, în condițiile în care la Tottenham nu reușește să-și facă loc printre titulari. Antonio Conte îl consideră principala țintă din perioada de mercato a iernii.

Nu e pentru prima dată când formația italiană se arată interesată de serviciile internaționalului român. S-a întâmplat și iarna trecută, dar acesta a decis să-și urmeze visul de a evolua în Premier League.

Conte a luat decizia. Drăgușin, prioritatea lui Napoli pentru perioada de mercato a iernii

Potrivit fichajes.net, întărirea compartimentului defensiv reprezintă prioritatea celor de la Napoli, iar Antonio Conte vrea să-l aibă sub comandă pe Drăgușin, convins că acesta va deveni o „piesă – cheie” în angrenajul său. Rămâne de văzut, însă, dacă mutarea se va putea realiza.

Adus în schimbul a 25 de milioane de euro, plus alte cinci milioane sub formă de bonusuri, fundașul central mai are contract cu Spurs până în vara lui 2030. Napoletanii mizează pe dorința sa de a face pasul spre o echipă care să-i asigure un loc în primul 11.

„Situația lui Drăgușin a stârnit interesul mai multor cluburi europene, Napoli fiind unul dintre principalii pretendenți la transfer. Clubul italian caută să-și întărească apărarea, a urmărit atent situația lui Drăgușin și crede că românul ar fi o piesă-cheie în lot”, au scris spaniolii.

Gică Craioveanu l-a sfătuit pe Radu Drăgușin să plece de la Tottenham

Comentând situația lui Radu Drăgușin, Gică Craioveanu s-a arătat sceptic în privința șanselor de a-l convinge pe Ange Postecoglou că merită să fie titular, motiv pentru care l-a sfătuit să aleagă o echipă în care să poată evolua mai mult și abia după aceea să revină la Tottenham.

„La Tottenham va fi foarte greu să intre în primul 11. Am văzut meciul Olandei (n.r.- van de Ven a fost titular contra Ungariei). Fundașii titulari ai lui Tottenham sunt într-o formă foarte bună, sunt foarte buni.

(n.r. Nu-l vezi în primul 11?) Nu cred, dar cred că ar trebui să se ducă la un club unde să joace, apoi să revină la Tottenham”, a declarat fostul mare internațional, la Digi Sport.

În schimb, fanii lui Tottenham l-au cerut pe român în primul 11, exasperați de prestațiile lui Udogie. „O linie de 5, cu Van De Veen, Dragusin și Romero ca fundași centrali, mi se pare atât de evidentă / Drăgușin are greșelile lui, dar trebuie să intre la un moment dat, ne apărăm îngrozitor în propriul careu / Trebuie să intre și Drăgușin pentru a opri această cădere”, au fost câteva dintre comentarii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Pepe a făcut publice filmările indecente cu Raluca Pastramă. Artistul continuă declarațiile tranșante
Motivul pentru care Pepe a făcut publice filmările indecente cu Raluca Pastramă. Artistul continuă declarațiile tranșante
Cum a numit-o antrenorul lui Rangers pe FCSB + A reacționat după afirmația lui Gigi Becali
Cum a numit-o antrenorul lui Rangers pe FCSB + A reacționat după afirmația lui Gigi Becali
Raluca Pastramă aruncă bomba despre actuala soție a lui Pepe! Yasmine Ody era prietena ei când era căsătorită cu artistul: „Dormea cu mine în pat!”
Raluca Pastramă aruncă bomba despre actuala soție a lui Pepe! Yasmine Ody era prietena ei când era căsătorită cu artistul:…
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Secretele Antoniei pentru o formă fizică de invidiat, după trei nașteri. La ce a apelat vedeta
Secretele Antoniei pentru o formă fizică de invidiat, după trei nașteri. La ce a apelat vedeta
Imaginile care anunţă retragerea Simonei Halep din tenis!
Imaginile care anunţă retragerea Simonei Halep din tenis!
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a mai venit la meciuri
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: Ai pe masă Moet, caviar, fructe de mare….. mie când îmi dai datoria? BULĂ:
BANCUL ZILEI. Ștrulă: Ai pe masă Moet, caviar, fructe de mare….. mie când îmi dai datoria? BULĂ:
EXPERIMENT: în cât timp traversezi Bucureştiul cu maşina, bicicleta, metroul şi motocicleta
EXPERIMENT: în cât timp traversezi Bucureştiul cu maşina, bicicleta, metroul şi motocicleta
RECORD în „inima” galaxiei noastre! Ce au detectat astronomii?
RECORD în „inima” galaxiei noastre! Ce au detectat astronomii?
Răsturnare de situaţie! Ce se întâmplă cu proiectul uriaş, de 100 de milioane de euro, al lui Ion Ţiriac. Anunţul Guvernului
Răsturnare de situaţie! Ce se întâmplă cu proiectul uriaş, de 100 de milioane de euro, al lui Ion Ţiriac. Anunţul…
Fiul lui Reghecampf o pune la punct pe Anamaria Prodan: ”Să înceteze cu intrigile! Nu sunt fiul ei! Am o singură mamă, pe care o iubesc!”
Fiul lui Reghecampf o pune la punct pe Anamaria Prodan: ”Să înceteze cu intrigile! Nu sunt fiul ei! Am o…
Ordin UE. Decizie pentru cei care transferă bani prin cont sau card. Obligație la bănci din 2024
Ordin UE. Decizie pentru cei care transferă bani prin cont sau card. Obligație la bănci din 2024
Adevărul despre asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan! Breaking news
Adevărul despre asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Glasgow Rangers - FCSB, în grupele Ligii Europa. Gigi Becali a aruncat în aer cotele la pariuri
Glasgow Rangers - FCSB, în grupele Ligii Europa. Gigi Becali a aruncat în aer cotele la pariuri
„ZIG-ZAG”, cel mai misterios martor din bord. Ce problemă indică și cum se poate rezolvă?
„ZIG-ZAG”, cel mai misterios martor din bord. Ce problemă indică și cum se poate rezolvă?
Gabriela Cristea, situație dificilă în timpul emisiei live de la Mireasa, Capriciile Iubirii. De ce o suna fiica ei plângând
Gabriela Cristea, situație dificilă în timpul emisiei live de la Mireasa, Capriciile Iubirii. De ce o suna fiica ei plângând
×